Dealu Mare (BH)

Dealul Mare fiind unul dintre cele mai frumoase trasee din zonă, a rămas încă din primăvară să mai fie parcurs anul acesta, iar Sâmbăta a fost ziua programată pentru această tură. Practic, încă de Vineri i-am scris lui Florin întrebându-l dacă iese la pedalat în weekend. Florin vroia să facă ceva tură lungă, dar şi cu elevaţie, iar tura spre Dealu Mare a fost propunerea lui pentru Sâmbătă.
Fiind totuşi o tură lungă, ne-am înţeles să pornim totuşi, cât de cât devreme, pentru a ajunge spre amiaz acasă. Aşa că, ora de pornire a fost 9:30, oră bună pentru astfel de tură.
Florin a plecat ceva mai repede din Almaş, urmând să ne întâlnim în Gurahonţ pe la ora propusă de plecare. Fiind încă devreme şi cum toamna începea să-şi facă simţită prezenţa, la ora de plecare a fost destul de rece, dar ne-am încălzit repede. Pe la Tăcăşele, am simţit chiar şi câţiva stropi de ploaie şi chiar am glumit că vom face câteva duşuri plăcute pe drumul nostru nostru spre Dealu Mare.
Am încercat să ţinem o viteză cât de cât constantă, conservându-ne energiile pentru căţărările care ne aşteptau 😃.
La Vârfurile, am luat-o spre Bihor, fără vreo pauză.
De la Lazuri, a început urcarea. Traseu frumos, şoseaua largă şi într-o stare foarte bună, şerpuia frumos, iar elevaţia se simţea la fiecare pedală. Am mers însă uşor, alături de Florin, pentru că ăsta-i ciclismul în echipă: dacă mergem în echipă, rămânem în echipă, nu ne depărtăm unul faţă de celălalt la mai mult de 100m 😃.
Urcarea pe Dealu Mare, ca întotdeauna plăcută şi încântătoare, iar dacă tot am ajuns în vârful căţărării, am continuat şi cu coborârea spre Crişciorul de Jos.
La Crişciorul de Jos, am luat o scurtă pauză şi ne-am alimentat bidoanele cu apă.
Pe drumul retur, am pornit cu căţărarea în sens invers, parcă ceva mai accesibilă, urmată de coborârea plăcută, întinsă spre Vârfurile. Trebuie să subliniez că tocmai asta-mi place să ies cu Florin, că are spiritul de echipă. Dacă mergem împreună, rămânem împreună pe tot traseul. Nu ne separăm şi o luăm înainte ca mai apoi să ne aşteptăm în vârful sau la baza căţărării.
Înainte de Vârfurile, de la Măgulicea, vânt puternic lateral stânga, atât de puternic că trebuia să mă înclin să păstrez direcţia de mers. Ajunşi la Vârfurile, am făcut o pauză de cafea, bucurându-ne de traseul deja parcurs. Spre casă, via Tăcăşele, vânt de spate dar fără vreun efort exagerat din partea noastră. La Gurahonţ ne-am despărţit, eu luând-o spre casă, cu aproximativ 80km parcurşi, iar Florin a luat-o spre casă, via Pescari, pentru a face 100km.
O tură frumoasă, excepţională în opinia mea, cu vreme plăcută, soare, companie plăcută, o tură cu distanţă şi elevaţie de weekend 😃, o tură de sfârşit de vară.
Participanţi: Florin şi Flavius.