Tura de Dealu Mare (BH)
Într-o Duminică însorită, a şaptea zi a lui Aprilie, însoţit de câțiva prieteni din clubul Honz-cycling ne-am propus să ne aventurăm la o tură de ciclism pe o șosea de munte. Felix şi Marius au venit pe biciclete din Sebiş, până-n Gurahonţ, iar în Gurahonţ ne-am întâlnit cu toţii, Felix, Marius, Flavius, Florin si eu. Cu bicicletele pregătite (mai puţin bicicleta mea, care făcea opturi pe roata din spate şi a lui Flavius, care nu schimba foile pe faţă) și sufletele pline de entuziasm, am pornit în această călătorie spre Dealu Mare, împreună, fără să știm ce ne rezervă drumul.
Pentru noi, nu totul este despre pedalatul intens. Ne-am oprit pentru primul coffee break, la Vârfurile, la pensiunea Anamaria. Atmosfera relaxată, buna dispoziţie și camaraderia dintre noi adăugau un plus de bucurie călătoriei noastre.
Am pornit apoi spre Dealu Mare. Cu toate că peisajele de primăvară erau uluitoare, şoseaua perfectă, pomii înfloriţi care lăsau petalele florilor să danseze în adierea vântului, căţărarea în sine ne-a pus la încercare abilitățile de cicliști, rezistența și determinarea. Însă fiecare pedală până la vârful dealului a meritat, fiind recompensată cu o panoramă spectaculoasă și un sentiment de realizare.
Flavius a avut probleme cu schimbarea foilor, iar lanţul îi tot sărea pe pinioane, Felix a luat-o înainte, cum face el de obicei, iar Florin şi cu mine ne bucuram de traseu şi de peisaje. Satisfacţia a fost mare pentru toţi când am ajuns în vârf, dar n-am poposit acolo, întorcându-ne spre coborârea de pe Dealul Mare.
Pe coborâre, eu am mers încet, maxim 33km/h din cauza opturilor de pe roata spate. Toţi ceilalţi au coborât vitejeşte, întrecându-se cu TIR-urile şi între ei. Pe coborârea dinspre Vârfurile, Felix a derapat într-o curbă şi a făcut cunoştinţă cu parapetul. Din fericire, a scăpat ieftin, puţin şifonat şi cu câteva copcii. Ciclismul este totuşi un sport periculos şi toţi urăm căzăturile. În Almaş, Florin a făcut pană, că aşa are el ghinion cu penele de cauciuc, iar tura lui s-a încheiat acolo. În final, tura de Dealu Mare a fost şi va rămâne memorabilă, o tură de ciclism cu prietenii, pe o șosea de munte, şi nu doar o călătorie fizică, ci și o călătorie cu aventuri, păţanii şi provocări. A fost un moment de conectare cu natura, cu propriile noastre limite și între noi, cei care am făcut această aventură de neuitat.
Participanti: Flavius, Florin, Felix, Marius şi Flavius