Coffee ride la Sebiş (AR)
Tură de relaxare, alături de Florin într-o Duminică de sărbătoare, sau cum se mai numeşte tura la cafea, coffee ride la Sebiş.
După tura de Sâmbătă pe Dealu Mare, tura de Duminică a fost programată încă din ziua anterioară, ca fiind o tură de refacere şi recuperare, o tură de cafea la Sebiş.
Pentru că a fost declarată o tură scurtă, am convenit (Florin şi eu) să pornim destul de târziu, astfel că, ne-am întâlnit pe la 11:00 în Almaş, de unde am luat-o pe DN spre Sebiş. Pe drumul spre Sebiş am avut vânt de spate şi chiar am vorbit cu Florin ce plăcut este să mergi cu 36km/h cu doar 150W 😃.
La Sebiş, la cafea, ne-am întâlnit cu Alin, alături de care am povestit mult şi bine despre ciclism, fireşte. Pentru mine, cel puţin, este o plăcere să stau la o cafea cu alţi ciclişti şi să povestim de-ale noastre chestii cicliste.
După cafeaua de la Sebiş, am luat-o spre Dezna, cu vânt de faţă, dar cu o medie de viteză foarte bună deşi tura o declarasem anterior ca fiind de relaxare 😃.
De la Dezna spre Dieci, uşurel, fără vreun efort extraordinar, iar de acolo, împreuna cu Florin până la Peco Cil, pentru că şi Florin vroia să facă 50km.
Tură plăcută, de sărbătoare, înaintea începerii şcolii, tură de cafea alături de Florin.
Participanţi: Florin şi Flavius.