Sebiş - Zimbru (AR)

25.05.2025

Iniţial am programat o tură clasică de Vârfurile, dar vremea ploioasă din ultimele zile s-a prelungit şi Duminica.
Pentru că în ultima vreme am ieşit foarte rar la pedalat alături de alţi ciclişti, din varii motive, mai puţin din motive personale, l-am contactat pe Felix, invitându-l alături de Marius la o tură de Vârfurile.
N-au ieşit nici ei de multă vreme aşa că, am căzut de acord să facem măcar o tură de Sebiş - Zimbru.
Pe la 12:00 am plecat de acasă, uşurel spre Sebiş unde m-am întâlnit cu Felix la cafeneaua lui Simu. Acolo am aşteptat să fie gata şi Marius, cu care ne-am întâlnit ulterior.
În formaţie compactă am luat-o spre Gurahonţ, via Berindia. Vreme bună de pedalat, deşi foarte rece pentru perioada asta a anului, toţi fiind îmbrăcaţi la echipament lung 😃
Pe la Crocna a început să picure uşor dar am scăpat fără ploaie în câteva minute. Totuşi, după acele picături de ploaie, eram indecişi pe ce rută vom continua. La Gurahonţ, la un scurt popas, am hotărât totuşi să mergem spre Zimbru. La ieşirea din Valea Mare, Marius a făcut pană fiind nevoit să abandoneze tura, pentru că are roţi cu baieuri. Chiar în locul unde ne-am oprit, după pana lui Marius, am făcut căteva poze, pentru posteritate 😃. Felix şi eu am continuat spre Zimbru, i-am făcut câteva poze lui Felix şi ne-am întors spre Gurahonţ. Eu am luat-o spre casă, iar Felix, singur, spre Sebiş.

Prima tură de Duminică din anul ăsta, după o lungă perioadă, făcută alături de câţiva ciclişti de la Sebiş bike team.

Mi-a fost dor de turele în grup, dar e păcat să văd cum comunitatea cicliștilor din zonă, oricum restrânsă, se fragmentează în grupulețe, nu din pasiune comună, ci din orgolii și scopuri personale. Ciclismul ar trebui să însemne unitate, camaraderie și sprijin reciproc — nu interese diferite şi excludere. Camaraderia e bună, dar parcă nu bate un pic de exclusivism și un strop de ego, nu? În loc să formăm o comunitate, construim mici triburi pe două roți. Dar până la urmă... cine are timp de unitate când e atâta imagine de întreținut?

Participanţi: Felix, Marius şi Flavius

Thank you for reaching out!

We will be in touch with you soon.