Târnova - Ineu (AR)

17.11.2024

Tură frumoasă, de anduranţă, fără prea multe planuri premergătoare, o tură oarecum ad-hoc pregătită chiar în dimineaţa de Duminică.
Iniţial, plănuisem să fac o tură solo, spre Juliţa sau spre Căpruţa, dar dimineaţa în câteva minute, prin mesaje şi apeluri telefonice ne-am înţeles să facem o tură de grup spre Târnova.

Abia pe la 11:40 am reuşit să plec spre Almaş, iar undeva înainte de a intra în Almaş l-am întâlnit pe Florin. Împreună am pornit pe DN spre Buteni, unde trebuia să ne întâlnim cu restul trupei.
Înainte de Buteni l-am întâlnit pe Radu care venea spre noi, care s-a întors şi ne-a însoţit până la Buteni, unde ne-m întâlnit cu Marius şi Felix.
Toata echipa fiind completă, am luat-o spre Cuied, într-un ritm plăcut, de Duminică.
Undeva pe la Cuied, ne-am întâlnit cu Cosmin Cimil şi soţia acestuia, care, la rândul lor aveau drum spre Târnova.
Mi-a plăcut că ei aveau un ritm constant, plăcut, întins. Noi, în schimb mergeam sacadat, când ceva mai tare, când încetuţ😃.
Pe urcările dintre Buteni şi Târnova m-am simţit bine, iar pe plat şi mai bine. Foarte tare nu puteam merge pentru că Marius rămânea mereu în urmă şi trebuia să-l aşteptăm. Poate şi din acest motiv, noi mergeam ceva mai sacadat.
La Ineu, ne-am oprit la un coffee break de câteva minute, pauză în care Radu ne-a povestit ceva despre noul club/team din Sebiş, pe care intenţionează să-l creeze. S-ar numi Sebiş bike team şi pare să fie o asociaţie sportivă înregistrată, cu denumirea Asociaţia Club Sportiv SEBIŞ Bike Team. Este un proiect îndrăzneţ şi binevenit pentru zona noastră.
După pauza de la Ineu, am luat-o pe DN spre Bocsig aliniaţi frumos pentru că era trafic mare. De la Bocsig, Felix a luat-o spre Beliu, iar noi, cei 4 rămaşi am continuat drumul spre Sebiş. În Sebiş, ne-am despărtiş şi de Marius, care a mers spre casă, iar Radu ne-a însoţit pe Florin şi pe mine, până la Cociuba. Florin, la rândul lui a luat-o spre casă de la Dieci, iar eu mi-am continuat traseul spre Pescari dorind să fac bucla completă.

Şi în Duminica de 17 Noiembrie, am făcut o tură frumoasă, lungă dar foarte plăcută, pe o vreme rece de toamnă, dar cu soare şi multă bună dispoziţie şi dorinţă de pedalat.

Participanţi: Florin, Marius, Felix, Radu şi Flavius

Thank you for reaching out!

We will be in touch with you soon.