Clasica de Varfurile (AR)
De când s-a mutat cu jobul la Arad, Adina Ivancu, regina şoselelor (QOM) din zona noastră, pedalează mai rar, dar in weekend-ul ăsta tocmai şi-a anunţat prezenţa şi intenţia de a pedala cu trupa. Bineînţeles că nu puteam rata o astfel de ocazie şi am organizat o ieşire de Duminică, deja clasica Tura de Vârfurile.
Băieţii din Sebiş, Felix şi Marius, că altcineva nu şi-a manifestat disponibilitatea sau dorinţa de a participa, s-au întâlnit cu Adina la podul peste Criş (dintre Buteni şi Sebiş) de unde au venit împreună via Berindia. Eu, am luat-o uşurel spre ei, întâlnindu-ne undeva între Dieci şi Revetiş. De acolo, împreună spre Vârfurile, toţi 4.
Cu ceva vânt de faţă şi urcare uşoară, n-am forţat prea tare pentru a nu o epuiza la maxim pe Adina. Totuşi, Adina s-a ţinut foarte bine de trupa, având o viteză medie bună, demonstrând încă o data, dacă mai era nevoie, că este încă o bună biciclistă, apărându-şi admirabil titlul de regina şoselelor din zona.
Evident la Vârfurile, clasica oprire de coffee break 🥰, unde am "bârfit" una-alta despre biciclete şi biciclişti😃.
Înapoi, aceeaşi ruta ca la urcare, prin Avram Iancu, dar de data aceasta cu vânt de spate şi pe coborâre.
La Gurahonţ m-am despărţit de trupă, urmând ca cei trei să meargă împreună până la Almaş, iar de acolo, Adina s-a îndreptat singură spre Buteni, iar Felix şi Marius au luat-o peste deal, spre Laz, Dezna, iar de acolo spre Sebiş.
Şi în Duminica asta, am făcut o tură frumoasă, de data asta însă, cu prezenţa domnişoarei Adina.
Participanţi: Adina, Felix, Marius, Florin şi Flavius